Vrei o insula salbatica? Alege Ikaria!

Cei mai multi dintre voi nici macar nu ati auzit de Ikaria, dar nu-i nimic, veti citi aici cateva lucruri care cu siguranta va vor face sa va urcati in masina si sa plecati spre Atena.
Asa cum probabil ati ghicit deja, Ikaria este o insula greceasca, situata in estul Marii Egee, spre Turcia. N-as fi auzit de aceasta insula departata daca nu as fi citit un top al punctelor “albastre” de pe glob. Punctul albastru este cel in care populatia are o medie de varsta destul de avansata, multi dintre locuitori ajungand sa depaseasca 100 de ani. Sunt doar 5 puncte albastre pe tot globul, iar Ikaria este unul dintre ele. Fiind si cel mai aproape, am zis sa dam o fuga pana acolo, in mijlocul lunii august.

Capitala insulei este Agios Kirykos, un orasel de dimensiuni extrem de mici, cu cateva restaurante autentice, un mic port si cateva magazine de suveniruri. Noi am stat in orasul Therma (e cam mult spus oras) la o jumatate de ora de mers pe jos de capitala. Un singur magazin cu suveniruri, restaurante mai putine decat degetele de la o mana, 2 magazine de tip aprozar si o bisericuta, cam atat avea de oferit locul.

Din hotel (da, exista un hotel de 3* acolo!!!) coborai practic direct pe o plaja ingusta dar niciodata plina. Nici nu te stergeai bine de nisipul de pe picioare si intrai in restaurantul la care ne-am abonat cat am stat pe insula. De restaurant se ocupa o familie (majoritatea business-urilor de aici apartin localnicilor) iar ospatarita era din Iasi, deci vorbea romana, ne spunea unde sunt cele mai frumoase plaje si depanam amintiri in fiecare seara. O sa fac un post separat cu toate bunatatile pe care le-am mancat acolo!

Insula este de o salbaticie cum rar am mai vazut. Turisti nu prea intalnesti deoarece este destul de departata de tarm (faci cam 7-8 ore cu ferryboat-ul) si nici nu este promovata. Localnicii traiesc simplu, iar turistii se duc acolo mai mult pentru relaxare decat pentru distractie.

Dupa cum ti-ai dat deja seama, nu este o insula plina de tineri petrecareti. De fapt, daca stau sa ma gandesc singurii tineri erau tot localnicii care inca nu plecasera de pe insula. In rest doar cei trecuti de 50 de ani care aveau grija de diferite afaceri de familie. Turisti romani nu am intalnit in cele 7 zile cat am stat pe insula, deci daca vrei sa uiti putin de “casa” Ikaria este destinatia potrivita.

Mai jos iti las cateva imagini cu aceasta minunata insula, pe care sper sa te fi inspirat sa o vizitezi!

 

3 thoughts on “Vrei o insula salbatica? Alege Ikaria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *