Ce nu trebuie sa ratezi in Ikaria? Petrecerile!!!

 

Asa cum am mentionat intr-o postare anterioara, Ikarienii stiu sa petreaca. Si nu, nu au cluburi, discoteci sau petreceri high life pe malul marii. La ei petrecerile sunt asa, mai traditionale, insa te vor face sa te simti ca un adevarat grec!

Luna august este plina de petreceri de acest fel, numite Panagiria, si daca vrei sa vezi un program al acestora, intra pe acest link http://www.island-ikaria.com/activities/Ikarian-Panagiria

Habar nu aveam ca au loc aceste festivaluri si nici nu cred ca am fi aflat daca doamna de la hotel nu ne-ar fi spus despre acestea. In luna august sunt cele mai multe festivaluri si noi am prins 2 in scurta saptamana petrecuta pe insula.

Festivalurile sunt organizate de catre localnici, care pur si simplu se strang, aduc ce au prin ograda sau doneaza bani si apoi vin sa gateasca. Vei gasi aici capra gatita atat de bine incat pur si simplu se topeste in gura, vin local, salata autentica greceasca, bere greceasca, cartofi prajiti si cateva tipuri de sucuri. Desi meniul nu pare bogat, iti promit ca nu vei avea nevoie de mai mult, iar pentru o cina de 2 persoane nu vei lasa mai mult de 30 de euro (aici incluzand si o sticla de 1 litru de vin).

Tot profitul care se strange de pe urma acestor festivaluri ajunge la familiile mai nevoiase ale insulei, asa ca te poti gandi ca ai facut o fapta buna. In plus, fiecare orasel are festivalul lui de-a lungul anului, si pentru ca este cam singura distractie de pe insula, la fiecare festival vin localnici de pe toata insula, asa ca sa nu fii surprinsa cand vei vedea peste 700 de persoane la aceste festivaluri.

Ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca nu conta daca erai turist sau nu, iar localnicii clar nu tineau cont de varsta. Am vazut la festivaluri chiar si oameni la 90 de ani care dansau cu drag pe melodiile traditionale grecesti.

Apoi, daca tot ai parte de muzica greceasca, de ce sa nu inveti sa dansezi? Localnicii sunt foarte primitori cu turistii (poate pentru ca nu au prea multi) si te invata sa dansezi, au rabdare cu tine si te prind in horele lor pana dimineata. Si daca cei mai varstnici parasesc petrecerea in jurul orei 12 noaptea, tinerii si turistii danseaza pana la ivirea zorilor.

Mie mi-a placut foarte mult experienta si o recomand cu drag tuturor celor care se aventureaza pana in Ikaria. Pana la articolul urmator va las aici cateva fotografii ale insulei, poate veti fi inspirati de acestea…

2 thoughts on “Ce nu trebuie sa ratezi in Ikaria? Petrecerile!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *